-Te-ai întristat, spuse cavalerul cu o voce temătoare. Ascultă asta, continuă, scoţând din tolba ce atârna de şa un cd-player nou-nouţ, cu totul şi cu totul din tinichea.
- Durează mult? întrebă Alice bănuitoare, căci ascultase destul Thergothon şi Ahab în ziua aceea.
- Fireşte, răspunse, dar e vorba de Aarni. Oricine ascultă -aici cavalerul ridică spre soare un CD strălucind auriu-verzui- ori rămâne fără cuvinte, pătruns de mireasma nepătrunsă a tainelor absconse, ori…
- Ori ce? spuse Alice, deoarece cavalerul se oprise subit.
- Ori nu, fireşte. Cântă space doom metal.
- Oh, deci aşa se numeşte stilul, făcu Alice, încercând să pară interesată.
- Nu, n-ai înţeles, zise cavalerul, abordând o figură nemulţumită. Asta cântă. Stilul se numeşte de fapt almost orthodox doom metallish Lovecraftian-Jungian Kalevala avant-bard.
- Ah, atunci ar fi trebuit să spun “aşa se numeşte muzica lor”, se corectă Alice.
- Nu, chiar deloc: asta e cu totul altceva! Muzica Aarni e de fapt Chthonic Hybrid Musick.
- Atunci sunt o formaţie de metal avangardist, sau ce? izbucni Alice, complet derutată.
- Oh, lasă… oftă cavalerul, lovindu-se deznădăjduit cu palma peste faţă, ceea ce-i pricinui, desigur, o vânătaie sub ochi, dată fiind mănuşa de oţel în care era încătuşată.
Tăcerea te învaţă cum să cânţi miercuri, Iun 20 2007
Album and Experimental and Recenzie 8:11 pm
Despre Ulver am mai vorbit. E una dintre acele trupe neastâmpărate, gata să facă treaba mică pe orice canoane ale muzicii. Şi o fac aşa cum trebuie. După câteva albume mai puţin cunoscute, dar foarte apreciate de cunoscătorii metalelor, au alunecat uşor-uşor pe panta cameleonismului, muzica lor refuzând cu îndârjire orice tentativă de clasificare.
EP-ul “Silence teaches you how to sing” este prima parte dintr-un ansamblu de muzică aşa zis minimalistă. Păstrează unele similarităţi cu coloanele sonore marca Ulver, doar că aici nu e vorba de niciun film, ci cel mult, după cum s-a mai spus, de un film interior. E o muzică a stărilor, mult mai variate şi dificil de digerat decât lasă impresia adjectivul “minimalist”.
Experimental, la propriu. Singurul track care compune EP-ul poate fi separat cu uşurinţă în părţi distincte, însă acestea şi-ar pierde din efect ascultate separat. Nu este imposibil să ai senzaţia că eşti subiectul unui experiment de natură sufletească. Prima audiţie am avut-o noaptea, întins în pat. A fost ceva intens, nelămurit, care m-a ţinut încordat până la sfârşit. Pasaje creepy, ambientale, zgomote, voci care nu rostesc nimic desluşit, totul într-o succesiune care îmi crea imaginea unei outer being care îmi înregistra reacţiile la diferiţi stimuli. Tăcerea, zgomotul şi melodia se îmbină într-un mod nătruşnic, ca într-un soi de naştere prin cezariană a muzicii.
Fiecare reascultare poate desluşi mici revelaţii. Un soundtrack perfect pentru un şuvoi nestingherit de gânduri, pentru călătorii lungi cu trenul şi privit absent la câmpiile în flăcări.
