Let us go as they do… miercuri, Iun 27 2007

Well, ăsta e ultimul post pentru ceva vreme. Vineri plec din cămin, nu o să mai am net la discreţie, aşa că voi scrie mai rar pentru blog (nu că în mod normal aş scrie zilnic). Din când în când voi face o vizită la e-cafe, moment în care voi deşerta traista cu eventualele însemnări offline.

O să fie o vară frumoasă. La adăpost de căldura de afară voi avea vreme să citesc mult, mult (am o grămadă de restanţe: jumătate din colecţia Cotidianul şi o cârcă de cărţi luate de curând). Mă aşteaptă şi mica mea chitară janghinoasă, pe care sper să învăţ a cânta “Nordlys” până la toamnă.

Dacă scap cu bine de examene, mâine şi poimâine, aş putea lua în considerare prezenţa mea la fabulosul concert Lake of Tears, anunţat pe 8 septembrie. Adică, stai, dă-le încolo examene, de bani să fac rost. Trebuie neapărat să-i văd iar, după delirul din martie, anul trecut. Ceea ce vă doresc şi vouă.

Coming closer every day,
Forever autumn.

7 Responses »

 

Tăcerea te învaţă cum să cânţi miercuri, Iun 20 2007

 Despre Ulver am mai vorbit. E una dintre acele trupe neastâmpărate, gata să facă treaba mică pe orice canoane ale muzicii. Şi o fac aşa cum trebuie. După câteva albume mai puţin cunoscute, dar foarte apreciate de cunoscătorii metalelor, au alunecat uşor-uşor pe panta cameleonismului, muzica lor refuzând cu îndârjire orice tentativă de clasificare.

 EP-ul “Silence teaches you how to sing” este prima parte dintr-un ansamblu de muzică aşa zis minimalistă. Păstrează unele similarităţi cu coloanele sonore marca Ulver, doar că aici nu e vorba de niciun film, ci cel mult, după cum s-a mai spus, de un film interior. E o muzică a stărilor, mult mai variate şi dificil de digerat decât lasă impresia adjectivul “minimalist”.

 Experimental, la propriu. Singurul track care compune EP-ul poate fi separat cu uşurinţă în părţi distincte, însă acestea şi-ar pierde din efect ascultate separat. Nu este imposibil să ai senzaţia că eşti subiectul unui experiment de natură sufletească. Prima audiţie am avut-o noaptea, întins în pat. A fost ceva intens, nelămurit, care m-a ţinut încordat până la sfârşit. Pasaje creepy, ambientale, zgomote, voci care nu rostesc nimic desluşit, totul într-o succesiune care îmi crea imaginea unei outer being care îmi înregistra reacţiile la diferiţi stimuli. Tăcerea, zgomotul şi melodia se îmbină într-un mod nătruşnic, ca într-un soi de naştere prin cezariană a muzicii.

 Fiecare reascultare poate desluşi mici revelaţii. Un soundtrack perfect pentru un şuvoi nestingherit de gânduri, pentru călătorii lungi cu trenul şi privit absent la câmpiile în flăcări. 

3 Responses »

 

Mayhem – Ordo Ad Chao marţi, Iun 19 2007

There is nothing here.

You can read that sentence several times, even backwards. Then you can see to other things.

This recording starts when you press play and ends exactly 40 minutes and 46 seconds afterwards but these two moments hold no symbolic value apart from that they take place 40 minutes and 46 seconds one after the other.

The mechanical distorsion of the air molecules, originating from this recording in the timespan of 40 minutes and 46 seconds is perceived by the human being through the sence of hearing as sound. Because of reasons not yet clearly identified, some individuals may go as far as percepting this distorsion as a form of music, in the form of modern western culture rock music to be exact. Others seem to feel the distorsion as noise, which is generally defined as an unwanted, accidental sound that has qualities in the field of tiring, disturbing, frightening etc.

Atributes imposed by one’s self on the sound recorded herein however, do not affect in any  ay a clear logical analysis. The tone of the instruments is muffled up, as if resonating from a basement or even better, a coffin in a basement, with the listener desperately trying to make things out from behind a massive blackwood door with iron elements. There is also a lot of distorsion present, especially in the bass guitar and drum kit, which has been obtained experimentally by playing too loud over a weak recording device. There is also a very vivid image regarding the bass guitar that sounds almost as the sight of maggots tunneling close to the soil’s surface. Ocasionally a musical instrument will produce a brighter tone, a good example being at 23 minutes and 55 seconds from the beggining of the recording.

Besides the standard rock group quartet of two electric guitars, one bass guitar and a drum kit, numerous other sounds of unknown source fill the background, their origin being too much of a wild guess to be worth mentioning here.

Rhythmically there can be observed a strong tendency in alternating disorder with breakdowns into silence and groove, with a total lack of structuring the information in any kind of force patterns (if the insertion of a personal note is allowed, I have found myself in many moments holding the time by slapping my thighs with my palms and stomping the ground with my heels, while executing slight noddings of my neck; this statement being here to serve as evidence that rhythm does exist in its most traditional form in spite of the aparent chaos).

Thematically, the album presents a quite romantic contemporary vision of the world’s genesis and end, as depicted in sumerian and akkadian mythology, in a manner different for what is comonly understood through the verb “to sing”, the present vocalist acting in way closer to a crysis of schizofrenia rather than performing, his act utilising a complete spectrum of frequency, tone and volume, seemingly random (again, an apparent randomness).

A through understanding of this recording should be made by the use of the physics chaos theory, rather than through comparison with other forms of human artistical expression.

I’m not giving this album a rating because it’s so fucking cool and original it tears everything from rating systems to ear drums down.

2 Responses »

 

Dedicaţie sâmbătă, Iun 9 2007

Pour Deirdre.

Sursa: ICanHasCheezburger?

7 Responses »

 

1000 de pageviews miercuri, Iun 6 2007

Blogul meu a atins ieri pragul de 1000 de vizualizări. Rezonabil, din moment ce nu m-am omorât cu promovarea lui. Din plictiseală m-am apucat să înscriu blogul în câteva directoare de profil. Ceva îmi spune că nu se va înregistra o creştere prea mare a traficului, însă nu e bai. Am câţiva vizitatori fideli şi mi-e de ajuns. Mă gândesc să-l personalizez niţel, cred că ar prinde o altă imagine în header. Trebuie să updatez şi clasica pagină de “about”, pe care am cam lăsat-o baltă. Dacă aveţi sugestii, nu ezitaţi să mă bateţi la cap.

Într-o altă ordine de idei, astăzi am fost să-mi iau un set nou de corzi pentru chitară (sună mult mai bine, cele vechi erau cam coapte), ocazie să dau o raită la anticariat. Sunt două anticariate în Alba Iulia, unul bine plasat, cu ieşire la bulevard, şi altul mai dosnic, pe o străduţă laterală, nu foarte departe de primul. Preţurile sunt derizorii, dată fiind foamea de cărţi a albanezilor. Cel mai frecventat dintre cele două stabilimente de cultură are o ofertă mai mare de carte veche, dar şi preţurile uşor ridicate (nesemnificativ, totuşi, în comparaţie cu scumpetea ce o întâlnisem la buchiniştii din Capitală). Celălalt îşi compensează însă neajunsurile prin preţuri ridicol de mici. Nu ştiu dacă asta se datorează inculturii sau unei strategii de marketing, dar am găsit aici “Ulise” al lui Joyce, în stare bună, la 6 lei ambele volume. Îl aveam deja, l-am dat şi cadou, aşa că mi-am luat în schimb “Maestrul şi Margareta” a lui Bulgakov. Citez de pe etichetă: 5 lei 3 lei. O captură bună, la vară am să mă ocup de ea (altfel nu o să pot ţine capul sus în faţa ‘telectualilor extaziaţi de fantasmele lui Bulgakov).

19 Responses »

 

Fac pariu că nu ai ascultat… (I) duminică, Iun 3 2007

Printre piticii din mintea mea se remarcă unul ce prezintă un puternic instinct de colecţionar. El e responsabil cu dezgropatul diverselor trupe ciudate, anonime, obscure, etc. Tot el a venit cu ideea iniţierii unei serii de mici entry-uri legate de acestea. So…

Primul “catindat” este:

Da, ştiu. Un nume aiurit, dacă nu chiar şocant, ţinând cont că nu e vorba de o trupă de porngrind, ci una de folk-rock destul de lejer. Numele se pare că derivă din anumite practici oculte ale Evului Mediu, Stef Irritant (omul din spatele proiectului de faţă) considerându-se un soi de eretic modern. Nu, nu e vorba de muzică satanistă, ci de eterna gâlceavă a artistului cu lumea. O revoltă paşnică, concretizată în piese de obicei melancolice, cântând despre, citez, “love, death and banality” (căci, nu-i aşa, orice în afara morţii şi iubirii este banalitate).

Pentru “An Interlude to the Outermost”, cel mai nou album KtAoaBC, trebuie doar să dai deoparte muzica ascultată până acum şi să te laşi în voia nostalgiei. Piesele au un iz psihedelic, unele pasaje mai hipnotice aduc cu nişte cântece religioase. Versurile sunt foarte simpatice, în totală concordanţă cu emoţia emanată de muzică. Nu stau să disec acum fiecare melodie în parte, aşa că va trebui să descoperiţi singuri muzica. Pentru început, puteţi vizita site-ul oficial. Pagina lor de myspace vă stă la dispoziţie cu trei piese la streaming.

Enjoy.

5 Responses »

 

Buletin de nihilist (II) sâmbătă, Iun 2 2007

Mi s-a atras atenţia, când am ‘publicat’ prima parte, că am acordat prea multă importanţă acelui demo. Se poate să fi exagerat, deşi mi s-a părut că din text reieşea clar că este o mizerie.

Oricum, o dată plasat în contextul discografiei Mayhem, demoul capătă valoare pentru anumiţi colecţionari. Tehnica fiind praf, mai praf chiar şi pentru standardele genului, nu mai rămân decât germenii spiritului Mayhem, care îşi iţesc încă de pe acum corniţele sfidătoare. De-a lungul a mai mult de 20 de ani de activitate trupa a cultivat un dispreţ total faţă de trenduri, fani şi liniaritate.

Faţă de demo, la celălalt capăt al spectrului muzical avem albumul “A Grand Declaration of War”. În 14 ani, presăraţi cu evenimente tragice şi schimbări drastice de componenţă, Mayhem a acumulat multă experienţă. Citându-l pe un Alex mai tânăr: “băi, bine că a murit Euronymous, că au învăţat şi ăştia să cânte”. Când a apărut, în 2000, şi-a lăsat ascultătorii perplecşi. După câteva momente de tăcere, aceştia s-au împărţit în două tabere, după modelul clasicei separări a grâului de neghină. Cei mai mulţi l-au respins încă dinainte să-l fi ascultat până la capăt iar ceilalţi i-au recunoscut reticenţi valoarea (asta s-a întâmplat de obicei după mai multe ascultări atente).

Care e problema cu “A Grand Declaration of War”? Pe scurt, albumul trece brutal anumite graniţe trasate de către purişti genului black metal. Pentru mine a fost al doilea album Mayhem pe care îl ascultasem. Mi-a fost greu pe vremea aia să înghit chiar şi clasicul “De Mysteriis Dom Sathanas”, deci în urma câtorva ascultări sporadice l-am lăsat deoparte. Schimbarea de atitudine faţă de “A Grand Declaration of War” s-a petrecut după ce am ajuns să mai acumulez ceva (nu prea multă) experienţă în metale şi am purces la a asculta integral discografia Mayhem. Primul lucru pe care l-am remarcat a fost că ruptura de trecut nu e chiar atât de nesimţită precum susţin unii. “A Grand Declaration of War” e strâns legat de mai cunoscutul său predecesor, “Wolf’s Lair Abyss”. Deşi acesta este apreciat îndeosebi pentru ferocitatea şi ura pe care o emană, se regăsesc în el pasaje de voce clean, mici bizarerii şi alte elemente care aveau să fie prezente cu prisosinţă pe “A Grand Declaration of War”. Asta ca să nu mai zic despre îngemănarea la nivelul versurilor sau la pasajul de final de pe “Wolf’s Lair Abyss”, care este reluat la începutul albumului de faţă. Cu toate astea, albumul încă face notă discordantă faţă de restul discografiei Mayhem.

Începe, după cum spuneam, într-o notă familiară, cu sfârşitul lui “Wolf’s Lair Abyss”. Prima piesă, care dă şi numele albumului, e perfectă pentru deschidere, purtându-mă cu gândul la un marş spre apoteotica deflagraţie finală. Vocea porcească, dezgustată a lui Maniac trece direct la subiect, desfiinţând creştinismul în dulcele stil nihilist consacrat de Nietzsche. Până aici, nimic ieşit din tipicul Mayhem. Delirul continuă cu “In the lies where upon you lay”, cu un Hellhammer bubuind ca un virtuoz tobele, un Maniac pe voce clară declamând propagandistic de undeva de la înălţimea unui amvon ridicat pe oasele celor slabi:

Watch the twilight of your god
As your system cracks and all your life is dead, priest.
Take a look into our minds,
Feel the pulse of omnipotent strength,
Take a look into our souls,
Feel your life drained of everything that was,
Hear my words,
Feel my wrath,
Your death is sweet,
All your life is dead, priest.
DEAD!

Deşi până acum nu avem de-a face cu prea multe elemente avantgarde, iese în evidenţă producţia finisată, soundul modern care are un feeling aproape futuristic, deosebit de “grimness”-ul ce caracterizează blackul clasic. Piesele belicoase au o structură fragmentată, numeroase ruperi de ritm şi îmbârligări progresive. Ca şi cum n-ar fi fost suficiente strâmbături din nas trv kvltiste, Mayhem o fac lată şi realizează o piesă electro, bizara “A Bloodsword and a Colder Sun”. Acesta e de fapt punctul culminant al îndepărtării de metalul clasic, pe celelalte piese elementele electro nefăcându-şi simţită prezenţa decât sporadic: mai o voce filtrată, mai un sunet bizar. “A Bloodsword and a Colder Sun” îşi îndeplineşte cu brio rolul de final al primei părţi a albumului, descriind prin exotismul său sfârşitul războiului imaginar, dureroasa purificare de vechile valori, singura cale de a atinge condiţia supraomului. Nu există cale de întoarcere: “For I am the way, your painful exclusion from past morals, your future’s contractual designer”.

Cea de-a doua jumătate a albumului e caracterizată de un nou avânt, cel al reconstrucţiei ce survine extirpării. “You have now entered from the womb, in my reconstruction from deconstruction”. Versurile continuă să-şi păstreze izul abscons, uşor depravat, de umanitate fără umanitate. Dinamica “Crystalized Pain in Deconstruction” (din nou, acrobaţii la baterie), lenta şi muribunda “Completion in the Science of Agony (part I)” (cea mai lungă piesă din discografia Mayhem, cu un pronunţat feel doom) şi apoi tripticul “To Daimonion”, toate acestea sunt reunite într-un halucinant dans macabru pe ruinele fumegânde ale civilizaţiei. Cel mai bizar element e însă tăcerea totală de vreo 5 minute, prezentă pe ultimele piese. Meditaţie? Împlinire? Moarte? Bătaie de joc? Totul se încheie sec cu hidden trackul “Completion in the Science of Agony (part II)”. Vocea de robot reia o idee de pe precedentul album, întregind-o: “All the stars in the north died. We move towards a new constellation…”

Cu siguranţă, aceste două versuri nu fac decât să confirme dubla revoltă a albumului. Pe de-o parte, la nivelul conceptului, avem de-a face cu mai vechea ură faţă de creştinism şi ipocrizie, îmbrăcată de data asta în haine noi, croite la Nietzsche, Machiavelli & Prietenii. Pe de altă parte, experimentul muzical se constituie într-o reînnoire a declaraţiei de război faţă de scena muzicii în general. Se demolează încă o dată mitul incapacităţii blackerilor de a se autodepăşi. Se dă o palmă scenei black metal, complăcută în reciclare sau comercialitate. Dincolo de trenduri, spiritul Mayhem arde întocmai ca la începuturi. Demo-ul scos cu paisprezece ani înainte şi creaţiile ulterioare s-au dezis de death metal, albumul de faţă reneagă stilul la a cărui conturare băieţii şi-au adus din plin aportul. Pe firmamentul muzical, stelele nordului continuă să strălucească iluzoriu, deşi s-au stins de mult. Undeva în marginea Universului, o gaură neagră numită Mayhem continuă să pulseze.

3 Responses »