Încep cu sfârşitul, precizând că a fost foarte fain. A fost una dintre acele rare ieşiri din mersul insipid al zilelor de care am mare nevoie câteodată. Aruncându-mă în pat într-o postură de suprem abandon, după un concert încadrat de două nopţi nedormite, am simţit că totul a meritat. Paradoxal, o experienţă atât de obositoare îţi poate insufla o doză sănătoasă de energie în zilele următoare.
Nu sunt fan Blind Guardian. Ascultând însă câteva piese de pe clasicul “Nightfall in Middle-Earth”, de fiecare dată mă loveşte nostalgia Valinorului, cu ale sale mândre plaiuri, la care visam cu ceva ani în urmă. Faptul că Blind Guardian e considerată printre cele mai bune trupe live de metal nu a făcut decât să mă convingă şi mai mult să dau cei 67 lei pentru bilet. În plus, la faţa locului urma să întâlnesc în carne şi oase o serie de personaje din habitatul virtual în care obişnuiesc să-mi pierd vremea. Ca să nu mai zic că aranjasem să mă întorc de la Bucureşti cu o chitară clasică numai a mea. Nu e greu de presupus, deci, în ce stare mă aflam joi seara, în aşteptarea trenului.
Vremea era bună când am descălecat în Gara de Nord. Bună, în sensul că era înnorat şi nu am avut parte de căldura aia sufocantă pe care mă aşteptam să o găsesc în Capitală. Oraşul era aşa cum l-am lăsat cu un an în urmă, însă probabil mulţumită vremii schimbătoare nu am avut de-a face cu “fauna” pentru care este renumit. Cerul palid a început să prindă nişte nuanţe ameninţătoare, mai spre seară, în timp ce mă îndreptam cu restul găştii spre Arene. Acolo i-am găsit pe băieţii de la Trooper în toiul probelor de sunet. Care probe de sunet probabil au fost făcute de mântuială, întrucât mi s-a părut volumul sunetului mult prea mare (da, tocmai mie). Asta nu ar fi fost o problemă gravă dacă nu s-ar fi produs inevitabilul: cam în timp ce începură să cânte piesa “Tari ca munţii” a început să picure. Frumos, cum se cuvine unei ploi de vară: mai întâi cu stropi rari şi dolofani, iar apoi duş în toată regula. Am răbdat cât am răbdat, dar până la urmă ne-am strâns şi ne-am adăpostit sub coloane.
Tari ca nişte zei,
Tari ca muuunţiiiii!
Suflete de lei,
Tari ca muuuunţiii!
Şi floarea metalistă fugea prin ploaie. Un moment comic, bineînţeles, dar e de înţeles că mulţi dintre cei care se aflau acolo veniseră pentru Blind Guardian şi nu pentru târgovişteni. Fanii Trooper şi cei care aveau umbrele la ei au rămas la datorie în faţa scenei, aşa că nu a rămas trupa nesusţinută. Dacă acest concert s-ar fi ţinut acum vreo doi ani, poate aş fi rămas şi eu în ploaie, dar cum “pasiunea” pentru Trooper mi s-a mai diluat între timp… pas. Doar de dragul adevărăciunii nu aveam de gând să mă ud până la piele.
Oricum, pentru nişte Blind Guardian eram pregătit să înfrunt ploaia. Mă gândesc că ar fi fost un feeling fain să te afli în mijlocul gloatei, urlând refrenul de pe “Into the Storm”. Ploaia a mai persistat însă puţin, în timpul probelor de sunet ale headlinerilor, oprindu-se cu desăvârşire când a fost rândul lor să cânte. Dumnezeu este cu siguranţă powerist. Băieţii au început cu ceva care suna ca unul din scurtele interludii de pe “Nightfall in Middle-Earth”, şi-apoi zdrang! piesa mea preferată de la ei: “We are following the wiiill of the ooooooone… through the dark aaage and into the stoooooorm!”. După asta am cam pierdut şirul pieselor, dar am recunoscut cu uşurinţă un “Nightfall”, “Born in a Mourning Hall” sau “Time stands still”. Restul pieselor nu le ştiam, noroc că restul publicului era mai avizat decât mine. Am auzit tot felul de reacţii după concert, cum că publicul nu ar fi fost la înălţime, dar eu zic că ne-am descurcat chiar decent. S-a cântat la refrenuri, s-a aclamat, s-a aplaudat. Că nu au fost moshpit-uri aiurea, ca la showul lor din Grecia, asta-i partea a doua. La bis s-a mai cântat deja clasicul “The Bard’s Song”, în cor cu publicul, şi totul s-a încheiat cu energica “Mirror, Mirror”.
A fost fain, în ciuda faptului că power metal-ul nu e ceşcuţa mea de ceai. Fanii Blind Guardian care au lipsit n-au decât să se zgârie pe ochi, au ratat concertul vieţii lor. Las cuvântul lui Paul, cel mai mare fan BG din Alba Iulia/Timişoara:
Eu: ai ceva de declarat în exclusivitate pentru blogul meu?
Eu: urmează să-i fac o recenzie-jurnal
Paul: O fost superb. O fost la înălţime. O fost…OMG!
Paul: nu pot să fiu obiectiv
Eu: aha…
Şi nişte poze făcute de Dora, care a avut inspiraţia să-şi aducă aparatul foto:
Alte poze:
- În recenzia Metalfan
- În galeria RockXpress
Video-uri de pe Youtube:
- Time Stands Still
- The Bard’s Song
- Mirror, Mirror
