Ieşind de la singurul curs la care am binevoit să particip ieri, m-a sunat Rareş. Era pe drum încoace, spre Alba, cu câţiva prieteni, voiau să vadă o expoziţie despre care le vorbise profa de engleză, o expoziţie a lu’ unu’ Dalí sau cam aşa ceva. Ioi! Marele Avída Dollars, farsorul, Împăratul-impostor al suprarealismului la noi în orăşel! Doar cu litografii, păcat… adio vise cu ornice topite şi madone cu gaură în piept. Sau nu.
Poate că gravurile lui Dalí nu ating faima pe care o au unele dintre picturile sale, dar asta a fost o ocazie în plus să văd câteva creaţii necontaminate de comercialitatea care i se reproşează adesea de către purişti. Astfel, cele 129 de litografii expuse m-au surprins destul de plăcut. Subiectul acestora e inspirat de trei opere literare: “Divina Comedie”, “Don Quijote de la Mancha” şi “Decameronul”.
Majoritatea, vreo 100 şi ceva, ilustrează versurile lui Dante, acestea fiind de altfel şi cele mai apropiate de Dalí aşa cum îl ştie lumea (mai ales ilustraţiile la Infernul, cu bizarerii dominând peisaje sterpe, rupte din vise înceţoşate). Mici şi variate, în culori plăcute ochiului, desfăşurau de-a lungul pereţilor imaginea lumii de dincolo. O alternativă la clasicele reprezentări ale lui Doré, demnă de luat în considerare. Mai mari şi mai încărcate erau litografiile inspirate de personajul lui Cervantes: explozii atomice, sânge prelins, aluzii nătruşnice la Vermeer şi Goya şi alţi gărgăuni dalínieni. După un asemenea festin, desertul a sosit sub forma ilustraţiilor la “Decameronul”. Perverse, în linii gingaşe, sunt un adevărat deliciu pentru cunoscătorii lui Boccaccio.
Fiindu-mi lene să mai scriu, las câteva imagini să vorbească:
Şi linkuri:
- Dalí, la Wikipedia
- Ciclul “Divina Comedie”
- Galerie cu o groază de opere dalíniene
Expoziţia e deschisă până pe 2 mai. Eu cred că mă mai duc o dată.
