Între demoul de debut al Mayhem şi albumul “A Grand Declaration of War” s-au scurs 14 ani. O perioadă suficient de mare încât între ele să existe o mare prăpastie la nivelul modalităţii de expresie. Demersul de a scrie un blog entry care să le trateze devine cu atât mai interesant cu cât cele două albume sunt cel mai puţin reprezentative din istoria trupei, mai notorii fiind EP-urile “Deathcrush”, “Wolf’s Lair Abyss” sau albumul “De mysteriis dom Sathanas”.
Trei mari catastrofe s-au întâmplat în anul de graţie 1986: a explodat Cernobâlul, au scos Mayhem demo-ul Pure Fucking Armageddon şi s-a născut autorul acestor rânduri. Muzical vorbind, demo-ul este o mare mizerie. Dacă nu ar fi scris mare pe el “Mayhem”, e clar că nu mi-aş fi pierdut vremea ascultându-l. V-aş putea povesti despre producţia incredibil de slabă, dar cuvântul “producţie” este deja prea mult pentru ceea ce se aude. Nişte adolescenţi beţi înregistrează pe un jaf de echipament, undeva într-un garaj sau apartament, în timp ce sunt părinţii plecaţi. Îmi amintesc şi acum entuziasmul parşiv cu care îmi recomanda Alex “produsul” băieţilor, trebuia să ascult neapărat demo-ul lor pur instrumental, nu se putea, era o culme a adevărăciunii.
Curios şi umil, am aşteptat să se termine downloadul piesei de rezistenţă: Voice of a Tortured Skull (poate fi downloadată gratis, ca şi restul demo-ului, de pe site-ul trupei). Mi-a tremurat puţin mâna când am făcut click pe Play, dar nimic nu m-ar fi putut pregăti pentru ce avea să urmeze. Un huiet mizer de bas, după care totul se afundă intr-un uruit pâclos şi indescifrabil. Şi-apoi, prin acest fundal începu să răzbată ceva ce semăna cu un ţipăt prelung şi agonizant. “Băi, ia stai, ai zis că e instrumental!”. Sigur că Alex a început să râdă şi mi-a spus că “urletul” ăla e de fapt produs de chitară. Aşa mi-a fost dat să descopăr una dintre cele mai expresive piese de black metal: un instrumental făcut praf, dar excepţional de atmosferic. Nu ştiu dacă mi-a plăcut într-adevăr, dar era un început angoasant, bizar, dar promiţător. Şi cam atât. Pe la jumătatea piesei a doua, Carnage, începeam să am dubii că voi putea să ascult tot demo-ul cap-coadă. Skip. Începe Ghoul. Hmm, parcă are ceva ritm fain. Skip. Uuu, Black Metal, cover după Venom, sună mai rapid şi mai naşpa. Skip. Urmează piesa cu numele demo-ului, acum urechile mele s-au obişnuit cât de cât, încep să simt nişte riffereală cu potenţial. Nu rezist, dau skip. Pe “piesa” următoare, Mayhem, aud nişte tipi beţi (sau drogaţi?) şi nişte tobe bătute în dorul lelii. Unii i-ar spune piesă experimentală, eu îi spun pas. Restul sunt trei piese ascultate anterior, în variantă nemixată. Sună ceva mai bine, însă nu ştiu sigur dacă nu e din cauză că mi-am făcut timpanele praf. Sfârşit de audiţie dar nu şi de impresii. Am căutat la un moment dat pe net versuri Mayhem şi, surpriză, existau versuri şi pentru demo. Alex mi-a răspuns cu un “huh?” când i-am dat vestea că Pure Fucking Armageddon nu era în întregime instrumental. Voice of a Tortured Skull rămânea un intro fără voce, dar următoarele aveau versuri. Şi, într-adevăr, dacă ciuleşti foarte bine urechile, vei putea distinge cum, peste uruitul de cele mai multe ori lipsit de noimă, se suprapune un uruit mai dens. Aia e vocea, sau ce-a mai rămas din ea la “mixaj”. Devine fascinant, nu?
Ce ar putea determina pe cineva să ia în serios o casetă intitulată Pure Fucking Armageddon, cu piese grupate pe feţele intitulate sugestiv Side FUCK şi Side OFF? Din punct de vedere muzical, nimic, poate cu excepţia intro-ului (pe care l-aş alege pentru o compilaţie de piese obscure & underrated din black metal). Cred că aţi câştiga mai mult dacă aţi asculta cum lucrează de zor (e un fel de a spune…) muncitorii pe stradă cu pickhammerele. Cu toate acestea, are ceva importanţă, în sensul că reprezintă unul dintre primele zvâcnete sincere ale celui de-al doilea val black metal: un răcnet miserupist, o mână de căcat aruncată în ochii lumii.
De altfel, nonconformismul acesta exacerbat, “pur”, autentic, este o trăsătură de bază a muzicii Mayhem, care o face, în opinia mea, una dintre cele mai bune formaţii de metal extrem. Vom vedea într-un blog entry următor ce se întâmplă când nonconformismul devine trendy şi lumea are nevoie de o nouă palmă peste faţă.